Nașterea prematură apare atunci când travaliul începe înainte de împlinirea a 37 de săptămâni de sarcină. Între săptămânile 24 și 36, unele simptome pot fi ușor confundate cu modificările obișnuite ale sarcinii, însă contracțiile regulate, pierderea lichidului sau sângerarea necesită evaluare medicală rapidă. Intervenția la timp îi poate oferi medicului posibilitatea de a prelungi sarcina, de a pregăti tratamentul pentru bebeluș și de a organiza nașterea într-o maternitate cu îngrijire neonatală adecvată.
Semnele care pot preceda travaliul prematur
Cel mai important semn este apariția contracțiilor repetate, care devin progresiv mai regulate, mai intense sau mai apropiate. Nu orice întărire a abdomenului înseamnă travaliu: contracțiile Braxton Hicks sunt, de obicei, neregulate și se pot reduce după odihnă, schimbarea poziției sau hidratare. Dacă întăririle persistă, apar dureri lombare sau presiune pelvină, nu încerca să stabilești singură cauza acasă.
Travaliul prematur poate începe și cu simptome mai puțin evidente. Poți simți o apăsare în pelvis, crampe asemănătoare celor menstruale, durere lombară constantă sau senzația că bebelușul apasă mai jos decât înainte. Uneori apar modificări ale secrețiilor vaginale, eliminarea unui mucus mai abundent, secreții apoase ori rozalii și senzația de umezeală persistentă.
Solicită imediat evaluare într-o maternitate dacă observi oricare dintre situațiile de mai jos, mai ales dacă simptomele se asociază:
- contracții ritmice sau dureroase care nu se liniștesc;
- pierdere de lichid clar, continuă sau în cantitate mare;
- sângerare vaginală, indiferent de cantitate;
- presiune pelvină accentuată ori durere lombară neobișnuită;
- scăderea evidentă a mișcărilor fetale;
- febră, frisoane, usturime la urinare sau secreții cu miros neobișnuit.
Nu aștepta să vezi dacă simptomele dispar și nu te deplasa singură dacă ai sângerare importantă, durere severă, stare de leșin sau pierdere abundentă de lichid. În astfel de situații, sună la 112 și menționează clar vârsta sarcinii și simptomele apărute.
Ce face medicul când suspectează naștere prematură
La sosirea în maternitate, echipa medicală verifică mai întâi starea ta generală, tensiunea arterială, pulsul, temperatura și intensitatea durerii. Monitorizarea cardiotocografică poate înregistra bătăile inimii bebelușului și contracțiile uterine, iar ecografia oferă informații despre poziția fătului, lichidul amniotic, placentă și dezvoltarea fetală. Pentru interpretarea greutății estimate, medicul ține cont de mai multe măsurători, nu de o singură valoare.
Examinarea colului uterin poate fi făcută prin consult obstetrical și ecografie transvaginală, în funcție de situație. Medicul urmărește dacă există scurtarea sau deschiderea colului și dacă membranele sunt intacte. Dacă suspectează ruperea prematură a membranelor, poate efectua o examinare cu valve și teste specifice; nu introduce nimic în vagin fără recomandare, deoarece acest lucru poate crește riscul de infecție.
Investigațiile pot include analize de sânge, sumar de urină, urocultură, recoltarea de secreții și verificarea unor semne de infecție. În anumite maternități și cazuri selectate se pot folosi teste care estimează riscul de naștere în interval scurt, însă rezultatul lor nu înlocuiește examenul clinic. Decizia se bazează pe combinația dintre simptome, modificările colului, starea membranelor și starea fătului.
Dacă travaliul nu este confirmat, poți fi ținută sub observație pentru câteva ore sau internată, în funcție de risc. Uneori contracțiile se reduc, dar acest lucru nu înseamnă că problema trebuie ignorată; vei primi indicații precise privind repausul relativ, controalele și simptomele pentru care trebuie să revii.
Tratamentul între săptămânile 24 și 36 de sarcină
Tratamentul depinde de vârsta sarcinii, cauza simptomelor și probabilitatea ca nașterea să aibă loc curând. Dacă există timp și nu apar motive pentru naștere imediată, medicul poate recomanda corticosteroizi antenatali pentru maturarea plămânilor bebelușului, în special la vârste gestaționale la care riscul respirator este important. Schema și oportunitatea administrării sunt stabilite individual, nu se repetă după bunul plac și nu trebuie amânat consultul pentru a le solicita.
În anumite situații, medicul poate administra medicamente care reduc temporar contracțiile. Scopul lor nu este să oprească definitiv nașterea, ci să câștige timp pentru corticosteroizi, pentru transferul către o maternitate cu terapie intensivă neonatală sau pentru finalizarea investigațiilor. Aceste medicamente nu sunt potrivite pentru toate gravidele, mai ales când există infecție, sângerare importantă, suferință fetală sau alte motive pentru naștere urgentă.
La vârste gestaționale mici, poate fi luat în calcul sulfatul de magneziu pentru protecția neurologică a bebelușului, conform recomandării medicului și protocoalelor aplicate. Antibioticele nu se administrează automat pentru orice contracție; ele sunt indicate când există o infecție, ruperea membranelor sau o situație obstetricală precisă. Tratamentul pentru streptococul de grup B, atunci când este necesar, se stabilește în funcție de analize și de contextul nașterii.
Repausul strict la pat nu este o soluție universală și poate avea dezavantaje, de aceea urmează doar indicațiile echipei care te îngrijește. Hidratarea normală, evitarea efortului până la evaluare și respectarea tratamentului prescris sunt măsuri rezonabile, dar nu înlocuiesc prezentarea la maternitate atunci când apar pierderi de lichid, sângerări sau contracții regulate.
Ce se întâmplă cu bebelușul într-o maternitate din România
Îngrijirea depinde în primul rând de săptămâna de sarcină, greutatea estimată, respirația bebelușului și existența altor probleme. Un copil născut la 36 de săptămâni poate avea nevoie doar de supraveghere pentru respirație, temperatură, glicemie și alimentație, în timp ce un copil născut mult mai devreme poate necesita suport complex într-o secție de terapie intensivă neonatală.
Imediat după naștere, neonatologul evaluează respirația, pulsul, culoarea, tonusul și adaptarea generală. Dacă bebelușul respiră greu, poate primi oxigen sau suport respirator neinvaziv, cum este CPAP; în cazuri mai severe, poate fi necesară intubația și ventilarea mecanică. Incubatorul sau patul radiant ajută la menținerea temperaturii, iar monitoarele urmăresc continuu respirația, ritmul cardiac și saturația oxigenului.
Alimentația se construiește treptat. Unii bebeluși pot fi hrăniți la sân sau cu biberonul, însă cei foarte mici obosesc repede și nu coordonează încă bine suptul, înghițirea și respirația. În aceste situații, laptele matern poate fi administrat prin sondă, iar uneori se folosesc perfuzii până când tubul digestiv și capacitatea de alimentare permit trecerea la mese obișnuite.
În maternitățile cu nivel adecvat de îngrijire, bebelușul poate beneficia de evaluări repetate, analize, ecografii și consulturi specializate. Dacă unitatea în care are loc nașterea nu dispune de terapie intensivă neonatală, echipa poate organiza transferul către un centru potrivit, atunci când starea mamei și a copilului permit acest lucru. Uneori, transferul mamei înainte de naștere este preferat, deoarece permite nașterea direct într-un centru cu resursele necesare.
Prezența părinților și contactul piele pe piele sunt încurajate atunci când starea bebelușului permite. Chiar dacă este conectat la aparate, îl poți ajuta prin vocea ta, atingere blândă și, ulterior, prin metoda kangaroo, conform regulilor secției. Evoluția se evaluează de la o zi la alta, fără comparații rigide cu alți copii, deoarece fiecare prematur are propriul ritm.
Ține la îndemână actele medicale, analizele, grupa de sânge și informațiile despre tratamentele urmate în sarcină, iar la orice simptom suspect contactează maternitatea sau serviciul de urgență fără să aștepți agravarea. Discuția timpurie cu obstetricianul despre maternitatea potrivită și despre riscurile specifice săptămânii de sarcină te poate ajuta să reacționezi mai clar într-o situație neașteptată.