Somnul este esențial pentru copiii de toate vârstele pentru sănătatea lor fizică și psihică. Părinții, însă, se luptă adesea să-și facă copiii să doarmă, sau chiar să rămână adormiți. Una dintre cele mai bune modalități de a ajuta copiii să se relaxeze și să adoarmă este prin a le prezenta povești scurte pe care le pot aștepta cu nerăbdare în fiecare seară. Poveștile îi pot ajuta să se relaxeze, să se concentreze pe imagini calmante și chiar pe propriile visuri, ducând la un somn satisfăcător și odihnitor.
Ești în căutarea unor povești scurte pe care să le citești micuțului tău înainte de culcare? Avem o listă cu câteva povești scurte grozave!
Cizmulitele
Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele.
Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.
Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre.
Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte.
De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis: „Doamna, dar sunt puse invers…” Intr-adevar, erau pe picior gresit…
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia.
Insa atunci baietelul a zis: „Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!”
In loc sa strige la el: „De ce nu mi-ai spus??”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte.
Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus: „Sunt cizmulitele fratelui meu.
Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.”
Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada?
A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.
Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat: „Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!”
Raspunsul?
„Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pierd…”
Batranica si Spiridusul
Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.
Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!
„Ma-ntreb ce poate fi,” a zis batranica.
S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiridusi si zane mititele.
Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. „Te-am prins, Domnule Spiridus!” a strigat ea.
„Intr-adevar m-ai prins,” a spus calm spiridusul. „Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea.”
„Ooo, nu,” a spus batranica. „Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur.”
Spiridusul a ras. „Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata.”
Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.
Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, „Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti.”
Batrinica s-a uitat la pamintul tare. „Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata,” a spus ea. „Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata.”
„Buna idee,” a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. „Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!” Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.
Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.
Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!
„Ooo, nu!” a strigat batranica. „Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur.”
Si asta a facut.
Bunicul si nepotul
A fost odata un batran impovarat de ani.
Si de batran ce era, privirea i se tulburase, auzul ii slabise si-i tremurau genunchii le orice miscare.
Cand sedea la masa sa manance, abia mai putea sa tina lingura in mana: varsa ciorba pe masa, iar uneori ii scapau chiar bucaturile din gura.
Si vazand pana unde ajunsese batranul cu nevolnicia, fiul si nora-sa se umplura de scarba.
Nu-l mai asezara sa manance cu ei la masa, ci-l pusera intr-un colt, langa vatra.
Si din ziua aceea ii dadeau de mancare intr-o strachina de lut, si nici macar atat cat sa se sature.
Batranul cata cu jind la masa incarcata cu bucate, si ochii-i lacrimau de amaraciune.
Intr-o zi, strachina de lut ii scapa din mainile cuprinse de tremur; cazu pe jos si se facu cioburi.
Cand vazu aceasta, nora apuca sa-l certe de zor, dar batranul se inchise in amaraciunea lui si nu scoase o vorba.
Din cand in cand,numai, scapa cate-un oftat adanc.
„Asta e prea de tot !…”, isi spusera in sinea lor barbatul si nevasta.
Si-i cumparara din targ, o strachina de lemn, pe cateva paralute.
Bietul batran, trebui sa manance de aici inainte doar din strachina de lemn.
Si iata ca odata, inspre seara, cum sedeau cu totii in odae, nepotelul – sa tot fi avut gagalicea de copil vreo patru anisori incepu sa-si faca de joaca cu niste scandurele.
– Ce faci tu acolo ? il intreba taica-sau.
– Fac si eu o covaita – ii raspunse copilasul – din care sa manance tata si mama, cand n-or mai fi in putere, ca bunicu’ !…
Amandoi catara mult timp unul la altul si de amar si de rusine ii podidi plansul.
Il poftira de indata pe batran sa se aseze la masa lor si, din ziua aceea, mancara iarasi cu totii impreuna.
Si din cand in cand se mai intampla ca batranul sa verse din mancare, nu-l mai lua nimeni la rost…
Cei Mai Frumosi Copii
Se spune ca intr-o zi o cioara s-a intalnit cu o bufnita.
Cum ele se cunosteau de multa vreme si erau chiar prietene si cum se stie ca bufnitele obisnuiesc sa mai manance puii altor pasari, cioara, care tocmai devenisese mama dupa multe asteptari, o roaga pe bufnita sa aiba grija sa nu ii manance puii, pe care ii iubea ca pe ochii din cap.
Atunci bufnita o intreaba pe cioara care sunt puii ei, cum arata, ca sa nu cumva sa ii manance fara sa stie.
Atunci cioara, cu mare dragoste pentru copiii ei, ii spuse ca cei mai frumosi pui din padure sunt puii ei, ca nu va putea sa ii confunde, deci unde va vedea cei mai frumosi pui sa ocoleasca acel cuib, caci e cuibul ei…
Zis si facut!
Intr-o dimineata, venind acasa, cioara isi gasi puii lipsa, semn ca pe acolo trecuse bufnita.
Disperata, aceasta pleca la bufnita si, plangand cu foc o intreba de ce i-a omorat puii, caci o rugase sa nu o faca. Atunci bufnita, mirata, ii spuse ca puii din acel cuib erau cei mai urati pui pe care i-a vazut in viata ei si nu si-a imaginat ca ar putea fi ai prietenei sale, caci doar aceasta ii spusese ca sunt cei mai frumosi pui din toata padurea…
Morala e ca toti parintii au impresia ca puii lor sunt cei mai frumosi pui din lume… Si sa indrazneasca cineva sa sustina contrariul!!!!
Cei Trei Purcelusi
Au fost odata ca niciodata trei purcelusi care traiau impreuna cu parintii lor.
Desi erau inca purcelusi, ei crescusera indeajuns ca sa porneasca in lume sa-si gaseasca norocul.
Au plecat ei de acasa si au mers ce au mers pina ce primul purcelus s-a simtit tare obosit.
Tocmai atunci a trecut pe linga ei un om cu o caruta plina de fin, iar primul purcelus le-a zis fratilor sai: „Eu ma opresc aici.
Finul este usor si moale ca sa-mi fac o casuta cum imi place.” Si ceilalti doi frati l-au imbratisat si au plecat iar la drum.
La un moment dat al dolea purcelus s-a simtit obosit si vazind trecind pe linga el un om cu caruta plina de lemne, i-a spus fratelui lui:
„Lemnul acesta este numai bun pentru casuta mea asa ca ma opresc aici.”
Cel de al treilea purcelus si-a continuat drumul pina a ajuns la un pietrar, care facea piatra de construit.
Purcelusul s-a gindit ca piatra este cea mai potrivita ca sa-si faca o casuta rezistenta asa cum era si el.
Noaptea, in timp ce primul purcelus s-a asezat comfortabil in patul lui de fin, a auzit un zgomot afara.
S-a uitat prin peretii de paie ai casutei si a inceput sa tremure de frica, caci afara era un lup mare si flamind.
Lupul a inceput sa-l roage pe purcelus sa-i deschida usa, dar la refuzul purcelusului a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta.
Finul a zburat in toate partile, iar purcelusul, profitind de neatentia lupului a luat-o la fuga spre casa celui de al doilea purcelus.
A doua seara, in timp ce cei doi frati se aflau la masa, au auzit zgomot afara.
S-au uitat prin fereastra casutei de lemn si s-au ingrozit cind au vazut pe lupul cel mare si flamind.
Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta.
Casuta de lemn a ramas aproape neclintita.
Dar cind lupul a incercat si a doua oara sa sufle peste casuta, lemnele au zburat in toate partile, iar cei doi purcelusi au profitat de neatentia lupului si au luat-o la fuga spre casa celui de al treilea purcelus.
Seara urmatoare, cei trei frati isi incalzeau picioarele la focul din soba.
Au auzit un zgomot afara si s-au ingrozit de frica cind l-au vazut pe lupul cel mare si mai flamind ca niciodata.
Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta.
Dar casuta nu s-a darimat.
Lupul a incercat si a doua, si a treia oara, dar tot degeaba, casuta a continuat sa ramina neclintita.
Enervat peste masura si epuizat de atita suflat, lupul s-a catarat pe acoperisul casei si si-a dat drumul in casuta pe cos.
Intre timp insa, purcelusii vazind ca nu au nici o scapare, au pus pe foc un ceaun mare, plin cu apa.
Cind lupul s-a catarat pe cos, apa era fierbinte, cind a inceput sa coboare de-a lungul cosului apa clocotea, iar cind a ajuns jos, a aterizat direct in ceaunul cu apa fiarta.
Lupul, urlind de durere, a luat-o la fuga prin casuta si apoi a tisnit prin perete direct spre padure, de unde nu s-a mai intors niciodata.
Purcelusii, stiindu-se in siguranta de acum incolo, au construit o alta casa mai mare, cu peretii din piatra, cu masa si dulapul din lemn si cu paturi din fin moale.
Era cea mai buna casa din lume si ei au trait in ea fericiti pentru totdeauna.
Craiasa Albinelor
Au fost odata doi feciori de imparat, care au pornit sa-si incerce norocul prin lume, si feciorii astia au ajuns sa duca o viata atat de ticaloasa si desarta, ca n-au mai avut indrazneala sa calce pragul casei parintesti.
Si cum trecuse vreme, nu gluma, si nu venise nici o veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l poreclisera Prostila, pleca in cautarea lor.
Dar cand dadu in sfarsit de fratii sai, acestia incepura sa-si bata joc de dansul:
– Auzi, prostanacul, sa creada c-o sa poata razbi prin lume, cand noi, mai isteti decat el, n-am prea facut isprava mare!
Totusi pornira la drum catestrei si, tot mergand ei asa, iata ca dadura peste un musuroi de furnici. Cei doi frati mai varstnici voira pe data sa-l surpe si sa-l rascoleasca, pentru a vedea cum micile fapturi o vor lua la goana inspaimantate de moarte.
Dar prostila ii opri, strigandu-le:
– Lasati ganganiile in pace ! N-o sa ingadui sa le tulburati linistea !
Pornira ei mai departe si, dupa un cot de deal, dadura peste un lac, pe luciul caruia inotau o multime de rate.
Cei doi frati mai mari se repezira sa prinda cateva, ca tare ar fi avut pofta sa le friga.
Dar Prostila se impotrivi si de data asta:
– Lasati zburatoarele in pace ! N-o sa ingadui sa le ucideti !
Mersera ei mai departe si, intr-o buna zi, numai ca nimerira langa un roi de albine, aflat intr-o scorbura de copac.
Si avea roiul acesta atata miere, ca se prelingea pe trunchi, de-ai fi zis ca este un izvoras…
Cei doi frati mai mari isi pusera in gand sa dea foc copacului si sa inabuse albinele, ca sa poata lua mierea.
Dar prostila se impotrivi cu si mai multa tarie:
– Lasati albinele in pace !
N-o sa ingadui sa le dati foc !
In cele din urma, cei trei frati dadura peste un palat, si avea palatul asta grajduri, cate n-ai fi gasit nici in zece palate imparatesti.
Si-n ele se aflau o multime de cai, toti de piatra.
Cat despre oameni, nu se zarea unul pe nicaieri. Strabatura ei toate salile palatului si intr-un sfarsit se pomenira in dreptul unei usi zavorate cu trei lacate.
Si avea usa asta o ferestruica, taiata taman la mijloc.
Cei trei catara prin ea si ce crezi ca le fu dat sa vada: in fundul unei camere se afla un mosneag care statea aplecat deasupra unei mese !…
Strigara la el o data, strigara a doua oara, dar mosneagul nu-i auzi.
Mai strigara a treia oara, si abia atunci se trezi mosul, descuie lacatele si se ivi in prag….
Si fara sa spuna o vorba, ii pofti sa se aseze la masa incarcata cu fel si fel de bunatati.
Dupa ce mancara si baura dupa pofta inimii, mosneagul ii duse in cate un iatac, ca sa se odihneasca.
A doua zi, batranul intra in odaia celui mai mare dintre frati si, facandu-i semn sa-l urmeze, il duse pana in dreptul unei mese de paitra.
Pe masa asta se aflau scrise trei incercari care, de-ar fi fost dezlegate, ar fi avut darul sa smulga palatul de sub puterea blestemului.
Prima incercare glasuia astfel: „Sub covorul de muschi al padurii stau ascunse cele o mie de boabe de margaritar ale fiicei imparatului, care toate trebuie gasite intr-o singura zi.
Daca la asfintitul soarelui va lipsi macar una dintre ele, cal care s-a incumetat sa le caute se va preface in stana de piatra !”
Cel mai mare dintre frati porni in padure si cauta toata ziua, dar cand fu sa apuna soarele, baga de seama ca toata truda i-a fost in zadar si ca n-a putut sa adune mai mult de o suta de boabe de margaritar.
Si atunci se intampla asa cum sta scris pe tablia mesei: flacaul se prefacu in stana de piatra !
In ziua urmatoare isi incerca norocul si fratele cel mijlociu, dar nici lui nu-i merse mai bine..
Si oricat se stradui el, nu fu in stare sa gaseasca mai mult ca doua sute de boabe de margaritar.
Si se prefacu si el in stana de piatra.
Iata ca veni si randul lui Prostila… se apuca el sa caute in desimea covorului de muschi, dar gasea cu atata anevoie cite un bob de margaritar, totul mergea atat de incet, ca-l cuprinse deznadejdea.
Si cum nu stia in ce chip s-o scoata la capat, se aseza pe o piatra si incepu sa planga. Si cum plangea el asa, numai ce i se infatisa craiasa furnicilor, insotita de cele cinci mii de slujitoare ale sale.
Nu trecu mult si micile ganganii izbutira sa adune toate cele o mie de boabe de margaritar si facura din ele o gramada bunicica.
A doua incercare era mult mai grea: trebuia sa fie scoasa din fundul lacului cheia de la iatacul domnitei.
De indata ce Prostila ajunse la marginea lacului, se ivi inotand un card de rate.
Erau tocmai ratele pe care el le scapase de la pieire.
Si lasandu-se in adanc, ele ii adusera cheia care zacea pe fundul malos al lacului.
Cea de a treia incercare era insa cea mai grea: dintre cele trei domnite adormite, flacaul trebuia sa o recunoasca pe cea mai tanara si mai frumoasa.
Ei, dar cum naiba s-o recunoasca, cand semanau catestrele ca picaturile de apa !
Ca doar numai un singur lucru le deosebea: mai inainte de a fi adormit, fiecare gustase ceva dulce – cea mai mare rontaise o bucata de zahar, cea mijlocie bause o cescuta cu sirop, iar cea mica luase o lingurita de miere.
„Ei, acu’ sa te vedem pe unde scoti camasa !” se gandi Prostila in sinea lui.
Si iata ca veni in zbor o albina.
Era chiar regina roiului pe care flacaul o scapase de la pieire.
Se roti ea de cateva ori prin iatac, cerceta pe rand buzele celor trei domnite adormite si se aseza in cele din urma pe gura aceleia care gustase din miere.
Si astfel putu prostila sa o recunoasca dintr-o data pe cea mai tanara si mai frumoasa dintre domnite.
Si numaidecat se risipi vraja, de parca nici n-ar fi fost.
Castelul se smulse din somnul cel adanc si toti acei care fusesera prefacuti in stane de piatra isi recapatara infatisarea omeneasca.
Prostila o lua de nevasta pe cea mai tanara si mai frumoasa dintre domnite si, dupa moartea craiului, urca pe scaunul domnesc.
Iar fratii lui mai mari socotira ca nici celalalte domnite nu erau chiar asa de lepadat, si traira cu totii ani multi in belsug si fericire.
SFARSIT.
Cum l-a pacailt Broscuta pe Leu
A fost odata un Leu care domnea peste o padure mare.
Leul era mare si fioros, si toate celelalte animale se temeau de el.
In fiecare dimineata ele trebuiau sa mearga sa gaseasca de mancare pentru Leu.
Apoi trebuiau sa o duca la grota lui la timp pentru micul dejun.
Intr-o dimineata Broscuta s-a trezit foarte tarziu.
„Vai de mine,” isi spuse ea.
„Nu am nimic de mancare pentru Leu si deja a trecut de micul dejun.
Ce ma fac?”
Broscuta s-a gandit si s-a gandit.
Stia ca trebuie sa mearga la grota Leului.
Dar daca se ducea fara mancare, el ar fi inghitit-o pe ea in loc.
Intr-un final i-a venit o idee.
„Stiu,” si-a zis ea.
„Il voi pacali pe domnul Leu asa de rau incat va uita complet de acest mic dejun”.
Si hop, hop, hop a plecat spre grota Leului.
Leul statea la intrare si astepta.
„Ai intarziat, Broscuto,” a racnit el.
„Si unde-mi este mancarea?”
„Vai, domnule Leu, un lucru teribil mi s-a intimplat,” a spus Broscuta.
„Cind am plecat dimineata de la balta, un alt leu a sarit la mine si mi-a luat mancarea pe care ti-o aduceam.”
„Cum?” a racnit Leul.
„Un alt leu in padure?”
„Oh, da,” a spus Broscuta.
„Are ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca ai tai.”
Leul a sarit in picioare.
„Du-ma imediat la balta ta Broscuta,” i-a ordonat el.
„Am sa gasesc acel leu si am sa-l alung!”
Si hop, hop, hop inapoi spre balta a plecat Broscuta cu Leul in urma ei.
Cand au ajuns, Broscuta s-a prefacut ca se uita in toate partile.
„Nu vad acel leu niciunde,” a zis ea.
„Probabil se ascunde pe fundul baltii.”
Leul s-a uitat jos in apa.
Si a vazut in ea fata unui leu exact ca el, care il privea.
Avea ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca si ai lui.
Bineanteles ca Leul se vedea reflectat in apa, dar el nu stia de asta.
A sarit la fata care-l privea PLEOSC! si a nimerit exact in mijlocul baltii!
Ah, cat de prost s-a simtit Leul.
„Nu este nici un alt leu in balta!” a strigat el.
„Am fost pacalit!”
Era asa de rusinat incat a iesit din apa si a luat-o la fuga cat a putut de repede.
Broscuta era tare multumita de isprava ei.
Pacaleala a functionat!
Cu un zambet mare pe buze, s-a dus hop, hop, hop mai departe sa le povesteasca si celorlalte animale ca Leul a plecat si ca de acum incolo vor putea trai linistite.
În concluzie
Citirea poveștilor scurte copilului dumneavoastră înainte de culcare este o modalitate excelentă de a lega și de a încuraja dragostea pentru lectură. Nu numai că va ajuta copilul să-și dezvolte abilitățile de citire și înțelegere, dar îi va stârni și imaginația și îl va ajuta să învețe lecții importante despre viață. Indiferent de vârsta copilului tău există o scurtă poveste pe care cu siguranță o va iubi.